Recent, mi-am reamintit cât de surprinzătoare poate fi o carte atunci când o începem fără așteptări clare - cu o minte deschisă, neutră, doar cu dorința simplă de a citi. Uneori, tocmai acele lecturi ajung să ne marcheze profund, să rămână cu noi mult timp după ce le-am încheiat.
Așa a fost în cazul meu cu „Liberă”, de Lea Ypi.
Am descoperit un volum tulburător despre maturizare în mijlocul prăbușirii unei lumi. Povestea este spusă prin ochii unei fetițe de 11 ani, care trăiește ultimele clipe ale dictaturii comuniste din Albania. Crescută într-un mediu care îl venerează pe Enver Hodja și idealurile comunismului, ea crede cu tărie că trăiește într-o societate justă, protejată de mitul lui „Tătucul Stalin” și guvernată de adevăruri absolute.
Dar această viziune inocentă este spulberată odată cu căderea regimului. În locul unei tranziții pașnice către democrație, țara alunecă într-un haos total: privatizări forțate, colaps economic, emigrație în masă și, în cele din urmă, un război civil care năruie orice speranță. Pe măsură ce totul în jurul ei se destramă, fetița începe să înțeleagă că libertatea, atât de des invocată, este un concept mult mai complex și ambigu decât i s-a spus.
Autoarea construiește cu finețe o alternanță între perspectiva copilului - sinceră, dar naivă - și gândirea mai matură și mai reflexivă a unei viitoare profesoare. Prin această dublă voce narativă, „Liberă” nu este doar o cronică a sfârșitului unui regim, ci și o meditație profundă asupra ciocnirii dintre idealuri și realitatea istorică brutală.
Este o carte scrisă cu ironie fină, empatie și o luciditate impresionantă. O confesiune personală care devine o radiografie a unui colaps colectiv, punând întrebări incomode despre ce înseamnă cu adevărat libertatea și ce se întâmplă cu ea atunci când este confruntată cu lumea reală.
Mi-a plăcut în mod deosebit pentru că nu se limitează la a demonta iluziile unui regim totalitar, ci scoate în evidență și ipocriziile și dublul standard al lumii de după. Una dintre temele care a rămas cu mine cel mai intens este cea a migrației. Iar citatul de mai jos mi s-a întipărit adânc în minte:
Poate că libertatea de mișcare nu contase niciodată cu adevărat. Era ușor să militezi pentru ea când altcineva făcea treaba murdară de întemnițare. Dar ce valoare are dreptul de a ieși atunci când nu există niciun drept de a intra? Erau granițele și zidurile reprobabile doar când serveau să-i țină pe oameni închiși, dar nu și când îi țineau afară?
- Notă: 5/5;
- Pagini: 336;
- Editură: Pandora M (Trei);
- O poți găsi aici.
){kind=link}