Vă place să vă pierdeți în cărți care vă provoacă la reflecție?
Există ceva special într-o carte care nu doar că spune o poveste, dar te face să gândești, să analizezi, să pui întrebări. Pentru mine, o astfel de carte este o adevărată plăcere literară, iar „Soarele negru” de Bogdan-Alexandru Stănescu mi-a oferit exact această experiență.
Romanul se desfășoară pe mai multe planuri narative, urmărind poveștile unor personaje bine conturate, ale căror destine se intersectează în moduri neașteptate. Totul începe cu Ibrahim, un tânăr de culoare pe care îl descoperim inițial într-un cerc de poezie. De aici, suntem conduși într-o explorare detaliată a vieții sale, a traumelor din copilărie cauzate de absența tatălui – fugar din fața regimului comunist – și a relației complexe cu mama sa, Smara, o femeie puternică, marcată de propriul trecut.
Intriga se extinde treptat spre alte personaje, fiecare având o poveste de viață care se împăturește în straturi succesive. Un astfel de personaj este Ileana (Dana), mătușa Smarei, o femeie cu un destin tragic, care ajunge sub influența unui securist abuziv. Viața ei oscilează între iubire, violență și supraviețuire, cu momente dramatice precum relația sa cu un fotbalist, protecția oferită de Mama Mina – o figură aproape mitologică a lumii interlope comuniste – și internarea într-un spital de psihiatrie.
Un alt element care dă profunzime romanului este doctorul misterios al Ileanei, un personaj care aduce în prim-plan aspecte ideologice și istorice, prin călătoria sa în URSS și explorarea unei lumi dominate de jocuri de spionaj. Această parte a romanului adaugă un strat de complexitate narativă, în care ideologiile parcă se împletesc cu poveștile de dragoste și cu introspecțiile existențiale. Totodată, Ileana ne mai relevă și abuzurile la care ea și fratele ei, tatăl Smarei, au fost supuși.
În cele din urmă, romanul revine la perspectiva inițială. Pe măsură ce se maturizează, Ibrahim trece printr-o transformare a personalității, devenind un vector al discursului anti-progresist, într-un mod chiar exagerat și destul de stereotipic. Din punctul meu de vedere, această schimbare pare forțată. Nu am apreciat nici perspectiva negativă asupra victimelor; deși satira socială joacă un rol important în literatură, aici mi s-a părut că direcția aleasă nu susține o viziune clară.
Un alt aspect discutabil este introducerea unui personaj nazist, a cărui perspectivă apare brusc și nu pare să aducă o valoare evidentă narațiunii - poate există un sens mai profund care mi-a scăpat, dar inserarea acestei voci mi s-a părut destul de bruscă.
Cu toate acestea, Bogdan-Alexandru Stănescu scrie cu o măiestrie incontestabilă. Stilul său este bogat, elaborat și plin de referințe culturale și literare, în special din tragediile grecești. „Soarele negru” rămâne o carte amplă, bine construită, care reflectă o muncă titanică. Deși uneori dificil de cuprins, romanul este, fără îndoială, o lectură valoroasă pentru cei care apreciază literatura densă și structurile narative complexe.
La final, nu pot să nu amintesc că „Soarele negru” a fost recunoscut drept Cartea Anului la Gala Premiilor Literare Bookzone. O poveste construită din multiple perspective, pe care, cred eu, merită să o ai pe listă!
- Notă: 3.75/5;
- Pagini: 464;
- Editură: Trei;
- O poți găsi aici.
