Autori români preferați pt. 2

 Am ajuns din nou pe 15 februarie, o ocazie perfectă pentru a aduce în prim-plan cărțile și autorii români. În continuare, cred că, în marea de opțiuni străine, este important să promovăm și literatura autohtonă, iar acest eveniment național mi se pare un prilej excelent pentru asta.

 În fiecare an, această zi de februarie este dedicată promovării lecturii și a importanței sale în viețile noastre. Cu această ocazie, am selectat câteva cărți scrise de autori români pe care îi apreciez foarte tare. Desigur, există o mulțime de alți autori buni pe care abia aștept să îi descopăr în viitor, dar, pentru moment, aceștia sunt cei care și-au găsit locul în a doua parte a acestui articol.

 Primul titlu despre care vreau să vă vorbesc este "Ultima carte", de Marian Coman. Am mai scris despre ea anul trecut, și nu degeaba: a fost cartea mea preferată din 2024.

 Acțiunea gravitează în jurul lui Alex, un IT-ist care pleacă la muncă și, la întoarcere, își găsește soția omorâtă. Singurul gând care îi bântuie mintea este cel al răzbunării. Ajunge orbit de această dorință, iar această obsesie îl aduce în contact cu un pictor special. Pe parcurs, povestea lui Alex alternează cu perspectiva lui Manu, un scriitor aflat în plină criză creativă. Destinele celor doi se intersectează de mai multe ori, dar mai multe nu vă dezvălui.

 Din punctul meu de vedere, e greu de găsit o carte mai scurtă și, totuși, cu o poveste atât de bine construită. Cu doar 176 de pagini, Marian Coman reușește să creeze o narațiune antrenantă, care ne poartă prin universurile mai multor cărți, întâlnind personaje cel puțin speciale.

 Acest titlu face parte din colecția "N'autor" a editurii Nemira, un imprint dedicat autorilor români. Din aceeași colecție, am citit și "Pe cine iubești mai mult", de Mihaela Buruiană. O carte superbă: când emoționantă, când revoltătoare, când sensibilă, când puternică. Nu poți rămâne ancorat într-o singură stare atunci când o citești, căci te trece printr-un adevărat carusel de emoții.

 Este vorba despre un volum de proză scurtă ce explorează, cu sensibilitate și finețe, relațiile, alegerile și frământările interioare ale personajelor. Autoarea reușește să redea momente cotidiene aparent banale, dar care transmit profunzimea vieții de zi cu zi.

 Gândindu-mă la lecturi care te marchează, nu pot să nu menționez cele două cărți scrise de Ioana Maria Stăncescu. Prima mea întâlnire cu stilul autoarei a fost prin romanul "Tăcerea vine prima". O lectură intensă, ce explorează trauma și conflictele interioare dintr-o familie contemporană. Acțiunea urmărește dinamica dintre mai multe generații de femei, unde lipsa de comunicare și tăcerea adâncesc rănile sufletești și creează noi traume.

 Personajul principal, Dora, o femeie tânără, luptă pentru a-și regăsi identitatea într-un context marcat de singurătatea muncii de acasă, distanțarea de fiica adolescentă și relațiile tensionate cu propria mamă.

 Am fost fascinat de stilul de scriere al autoarei, care reușește să scrie: când sensibil, când tăios, când cu o duritate unică. Am navigat prin fraze superbe și nu m-am putut abține să subliniez câteva cu creionul (lucru pe care nu obișnuiesc să-l fac).

 Mânat de această experiență, am citit, în format audio, și "Tot ce i-am promis tatălui meu". Cartea urmărește viața Adei, o femeie prinsă între lupta cu o boală cruntă, sentimentul că a eșuat ca mamă și o poveste de iubire plină de așteptări. Este un roman despre redescoperire, despre puterea de a o lua de la capăt și despre ancorarea în viață chiar și în cele mai grele momente – mai ales când ai mai trecut prin astfel de încercări alături de cei dragi. Experiența a fost cu atât mai specială cu cât audiobook-ul este narat chiar de autoare.

 La final, vreau să vă vorbesc despre "Zavaidoc în anul iubirii", de Doina Ruști.

 V-ați întrebat vreodată cum ar fi să citiți despre o personalitate uitată de timp? Dacă da, această carte vă oferă o astfel de experiență.

 Pentru cine nu știa, - myself included - Zavaidoc a fost un cântăreț de renume în România interbelică, despre ale cărui melodii pline de dor și suferință se spune că răsunau în toate colțurile Bucureștiului. În perioada sa de glorie, înregistrările și radioul nu erau foarte răspândite, dar vocea sa inconfundabilă cucerea localurile, saloanele și suburbiile animate de sunetele tarafului său.

 Cartea este complexă, plină de referințe și trăiri intense. Mi-a plăcut pentru că reușește să recreeze atmosfera Bucureștiului interbelic și să schițeze un portret pentru o personalitate greu de cuprins în contextul informațiilor limitate disponibile. "Zavaidoc în anul iubirii" este o lectură frumoasă, iar acest cuvânt este greu de folosit în contextul unei cărți. Stilul de scriere al autoarei este unul superb și plin de metafore lucrate. Nu cred că veți da greș cu ea, mai ales dacă vă doriți să citiți ceva legat de Bucureștiul de demult.

 Am să închei spunând că aceștia sunt câțiva dintre autorii români care mi-au îmbogățit experiența de lectură. A doua parte a acestui articol a fost publicată în 2025, iar intenția mea este ca, în fiecare an, de Ziua Națională a Lecturii, să revin cu o nouă selecție de autori români.

 La final, vă doresc lecturi plăcute, fie că alegeți o carte românească sau orice altă poveste care vă atrage.