V-ați întrebat vreodată cum este să citiți despre o personalitate uitată de timp? Dacă da, tocmai acest lucru îl descoperiți în noul roman al Doinei Ruști, "Zavaidoc în anul iubirii".
Pentru cine nu știa de dinainte, -myself included - Zavaidoc a fost un cântăreț de renume în România interbelică, ale cărui melodii pline de dor și suferință răsunau în toate colțurile Bucureștiului. În perioada sa de glorie, radioul și înregistrările nu erau ceva specific, dar se spune că vocea sa inconfundabilă cucerea, chiar și cu aceste piedici, localurile, saloanele și suburbiile animate de sunetele tarafului său. Despre el este această carte.
Am să încep spunând că respect extrem de mult demersul autoarei și că ador genul acesta de inițiative. Mi se pare că este foarte important să aflăm despre moștenirea culturală, lăsată de persoane semnificative, dar înghițite de istorie.
Această carte reunește un amalgam de trăiri, îmbinând povești de iubire, crime, dispariții misterioase și transformări sociale profunde.
Întreaga poveste este deschisă de perspectiva lui Carol, o fată ce nu a ajuns nici în ciclul superior, dar care abundă de personalitate. Părinții ei, având în subordine unul dintre cele mai importante magazine de modă bucureștene, reprezintă categoria ceva mai avută a persoanelor din acea perioadă. Având o mansardă goală, decid să o închirieze, iar aici îl întâlnim pe Zavaidoc. Multe lucruri sunt de spus despre această primă parte a cărții. Poate cel mai important, faptul că a fost preferata mea :) Savoarea Bucureștiului de altă dată este minuțios expusă. De multe ori, m-am oprit să caut nume de librării de mult uitate, bulevarde complet transformate sau piese de teatru. Nu pot uita nici de complexitatea personajelor. Le privim prin ochii micuței Carol, iar toate au ceva al lor.
În continuare, partea a doua ne descoperă o altă perspectivă, cea a Matildei, iubita enigmatică a lui Zavaidoc. Aflăm multe dintre misterele neclare din prima parte, dar, totodată, ne este fisurată perspectiva unui oraș de demult, romantizat și perfect. Aflăm despre provocările de care o femeie putea avea parte în acele vremuri și despre soarta nefastă pe care o putea avea atunci când tuturor le este mai ușor să expedieze decât să ajute.
În final, tabloul este încheiat cu o a treia perspectivă, cea a lui Zavaidoc însuși. Chiar dacă pare destul de lipită cu restul romanului, aceasta ne relevă încă o serie de informații ce întregesc imaginea generală - în special, aspecte legate de relația dintre el și Matilda.
Cartea este complexă; plină de referințe și de trăiri. Mi-a plăcut pentru că transmite multe și pentru că reușește să recreeze imaginea unei persoane greu de cuprins cu atât de puțină informație rămasă. Totuși, au existat și aspecte care nu mi-au plăcut. Personajul Matildei mi-a părut straniu, mai ales la finalul celei de-a doua părți. Deciziile ei mi s-au părut foarte nenaturale și haotice, culminate de acea crimă extrem de neconvențională. Totodată, nu am prea am rezonat cu afirmațiile despre sângele de român.
Cu toate acestea, "Zavaidoc în anul iubirii" este o lectură frumoasă, iar acest cuvânt este greu de folosit în contextul unei cărți. Stilul de scriere al autoarei este unul superb și plin de metafore lucrate. Nu cred că veți da greș cu ea, mai ales dacă vă doriți să citiți ceva legat de Bucureștiul de demult.
- Notă: 3.75/5;
- Pagini: 288;
- Editură: Bookzone;
- O poți găsi aici.
){kind=link}