În ultima vreme, am avut o dorință tot mai mare de a citi cărți scrise de autori români contemporani, iar de această dată, m-am oprit la cartea scrisă de Ioana Maria Stăncescu, “Tăcerea vine prima”.
Avem în față un roman intens și profund, ce explorează trauma și conflictele interioare din cadrul unei familii contemporane. Acțiunea se concentrează pe dinamica dintre mai multe generații de femei, unde lipsa de comunicare și tăcerea adâncesc rănile sufletești și creează noi traume.
Personajul principal, Dora, o femeie tânără, luptă pentru a-și regăsi identitatea într-un context marcat de singurătatea muncii de acasă, distanțarea de fiica adolescentă și relațiile tensionate cu propria mamă.
Romanul ridică întrebări despre relațiile de familie, abandonul emoțional, vulnerabilitatea, dar și despre impactul relațiilor din mediul virtual asupra vieții reale, personajul principal neavând frică să redeschidă răni nevindecate încă.
Am fost fascinat de stilul de scriere al autoarei, care reușește să scrie: când sensibil, când tăios, când cu o duritate unică. Am navigat prin fraze superbe și nu m-am putut abține să subliniez câteva cu creionul (lucru pe care nu obișnuiesc să-l fac).
"Voiam să văd ce mai faci, cum mai ești, i-aș spune, deși mai corect ar fi: voiam să știu că mă iubești. Dar nicio mamă nu-i corectă."
Singurul aspect care mi s-a părut mai puțin reușit a fost faptul că, spre final, am simțit că romanul își pierde puțin din intensitate. Cu toate acestea, nu este o senzație care să umbrească întreaga experiență de lectură.
Recomand cu drag această carte. Este foarte captivantă, se parcurge rapid, iar temele și mesajele ei îți vor rămâne mult timp în minte.
- Notă: 4/5;
- Pagini: 224;
- Editură: Trei;
- O poți găsi aici.
){kind=link}