Acum ceva timp, am aflat, printr-o postare pe instagram, despre noua adaptare a unui roman de-ale Agathei Christie, denumită Bântuind prin Veneția. Prima dată, am devenit puțin confuz deoarece nu cunoșteam niciun roman scris de autoare cu numele acesta, dar pe urmă, am aflat că este vorba despre romanul Petrecerea de Halloween, adaptarea fiind, de fapt, mai mult o reinterpretare. Am vizionat trailer-ul și am devenit brusc interesat, deci, pe la finalul lui septembrie, m-am regăsit și eu în sala de cinema, pregătit pentru film.
Eu citisem deja romanul scris de Agatha Christie în urmă cu aproximativ un an și nu pot spune că fusesem chiar uimit de el. Mi se păruse foarte bine scris și conceput, dar povestea, mai ales într-un an în care citisem romane magistrale de la această autoare, nu m-a dat gata. Filmul, pe de altă parte, promitea ceva diferit, un cadru mult mai horror, iar acțiunea petrecută în Italia, te mai scotea din tipicul cadru englezesc, astfel, iată-mă purtat în sala de cinema.
Cartea sau filmul?
Am să încerc să răspund la o întrebare pe care cred că majoritatea o au, anume: Ce să alegi, cartea sau filmul? Este foarte greu de enunțat un răspuns absolut, dar pentru mine, atmosfera generală a fost mai captivantă în cazul filmului și cred că l-aș alege pentru asta. Totuși, au existat lucruri care m-au deranjat la el, cum a fost cazul și altor ecranizări ale romanelor autoarei. Nu înțeleg de ce se ține morțiș să se altereze personalitatea personajelor. În Moarte pe Nil, Hastings a fost pus într-o poziție inexistentă în carte, care ar fi fost ușor evitată prin apariția unui personaj exclus în ecranizare. Aici, victima acestui proces a fost scriitoarea Adriadne Oliver, care este văzută ca o prietenă falsă și oportunistă, lucru ce nu are niciun rost. Există o mulțime de cărți care o au ca personaj și în care îl ajută pe Poirot, iar această schimbare arată cu atât mai penibilă în raport cu ele. Nu spun că filmul e rău, dar există și lucruri care nu-și au locul.
Un alt aspect puțin ciudat în legătură cu filmul mi s-a părut felul brusc în care s-a terminat povestea. Eu știu că este greu să înghesui în aproape două ore o carte și mai ales într-o reinterpretare, dar felul în care se termină tot și este anunțat criminalul nu poate să nu te lase puțin dezorientat câteva momente. Practic, de nicăieri, apare Poirot și anunță cine este criminalul după ce peste tot vedem doar fantome și evenimente supranaturale. Pe lângă asta, adăugarea de personaje nu mi se pare nepotrivită, dar cred că era mai bine dacă se ținea mai mult cont de carte.
Per total, eu v-aș recomanda să citiți mai întâi cartea, iar apoi să mergeți la film, astfel, ve-ți avea parte de o experiență completă. Chiar mi-a plăcut să văd o reinterpretare a poveștii într-un alt cadru și puțin mai supranaturală, iar dacă și voi sunteți curioși în legătură cu ea, puteți încerca vizionarea filmului. Eu cred că i-aș da un 3/5, dar asta este doar părerea mea.
Cred că pe oricare ați alege-o, tot veți avea parte de o experiență bună, iar aflându-ne în sezonul spooky, este cu atât mai bine.
Am vazut si eu filmul, iar acum ma indrept catre carte 🙂
RăspundețiȘtergere